D****** D******
RecurentA************ F********* P****** R****
IntimatRespinge excepţia de prescripţie. Respinge contestaţia
Hotarare 1295 din 19.04.2012Acordă termen de judecată la data de 19.04.2012, pentru când părţile au TC. Pune în vedere contestatorului, prin apărător să facă dovada că societatea administrată de acesta a fost lichidată ( închisă).
Acordă termen de judecată la data de 29.03.2012, pentru când se va comunica intimatei duplicatul precizării la acţiune, formulată de către contestator. Contestatorul, prin apărător va depune la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea cererii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.03.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2012, pentru când intimata are TC şi se va repeta procedura de citare cu contestatorul, cu duplicat întâmpinare şi menţiunea de a preciza valoarea bunurilor în vederea calculării timbrării cererii. Respinge cererea pentru suspendarea executare silită până la soluţionarea prezentei, formulată de D****** D****** în contradictoriu cu AFP Roman. Cu recurs în 15 zile de la comunicare pentru cererea de suspendare provizorie executare silită.