M**** G************
InculpatÎn baza art.86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.R, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, condamnă pe inculpatul M.G.A., la 1 an închisoare (fapta din 22.07.2010). În baza art.86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.R, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare (fapta din 24.12.2010). În baza art.86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.R, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare (fapta din 20.09.2011). În baza art. 83 cod penal, revocă suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 4 luni închisoare cu art. 81 cod penal, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 308/28.12.2010 pronunţată de Judecătoria Pucioasa pe care o adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză pentru fapta săvârşită de inculpat la data de 20.09.2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 34 lit. b cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 4 luni închisoare. Face aplicarea art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II.a şi lit. b cod penal. În baza art. 191 cod procedură penală, obligă pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2013.
Hotarare 463/2013 din 25.06.2013pentru concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2013Mandat de aducere pentru N.C.T.
Incheiere de sedinta din 21.05.2013Faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 23.04.2013emiterea mandatelor de aducere pe numele celor doi martori din acte care au lipsit la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.04.2013Emiterea mandatelor de aducere pe numele martorilor din acte
Incheiere de sedinta din 05.03.2013Emiterea mandatului de aducere pe numele inculpatului . Citarea martorilor din acte, primii doi din cei patru nominalizati in rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 05.02.2013Pentru a da posibilitatea apărătorului ales să pregătească apărarea.
Incheiere de sedinta din 11.12.2012pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu de Baroul Dambovita