S*** S*****
InculpatP******* C****** N******
Parte vătămatăR***** O***** S***** D***** S******* R***
Parte civilăÎn baza art. 108 al. 1 lit. a), din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. b) şi al. 2 C.p., art. 3201 C.p.p., condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier na?ional. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C.p.. În baza art. 110 al. 1 lit. a) din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. b) şi al. 2 C.p., art. 3201 C.p.p., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondul forestier naţional. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C.p.. Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare , cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C.p.. În baza art. 81 C.p. şi art. 71 al. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p.. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 346 comb. cu art. 14-15 C.p.p. şi art. 1357 C.civ. rap. la art. 33 din Legea 46/2008 şi art. 8 din OUG 85/2006, admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 986,05 lei reprezentând contravaloare pagubă, urmând ca RPL O. S. D. S. RA să distribuie 50% din suma încasată Comunei Nocrich. Ia act de faptul că partea vătămată Comuna Nocrich nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cu privire la materialul lemnos rezultat din săvârşirea infracţiunilor, face aplicarea art. 116 din Legea 46/2008. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat iar pentru celelalte părţi de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.