Ş******** I***
Recurent ReclamantC***** D****** P*** P*****
Intimat PârâtÎn baza art. 109 Cod procedură civilă, admite excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzută de lege pentru petitul de dezbatere a succesiunii după def. Campan Verginia (constatare masă succesorală, vocaţie la succesiune, calitate de moştenitor şi partaj succesiune) şi, în consecinţă: Respinge cererea de dezbatere a succesiunii după această defunctă, formulată de reclamantul Ş.I: în contradictoriu cu pârâta C.D., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege. Disjunge capetele de cerere având ca obiect uzucapiune, edificare construcţii şi întabulare în CF drept de proprietate care vor forma obiectul unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 4 septembrie 2012, dată pentru care se vor cita părţile; la dosarul nou format se vor ataşa copii după actele de la filele 1-3, 5-16, 21-31 din acest dosar şi se va acvira prezentul dosar. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.