D***** N******
InculpatÎn baza art. 86, al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a C.P., condamnă pe inculpatul D***** N******, la pedeapsa închisorii de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis auto. În baza art. 87, al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a C.P., condamnă pe inculpatul D***** N******, la pedeapsa închisorii de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie mai mare de 0,8 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 33 lit. a C.P. constată că cele două infracţiuni sunt în concurs real, iar în baza art. 34 lit. b, C.P., dispune ca inculpatul D***** N****** să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, aceea de doi ani închisoare, sporită cu şase luni, în total doi ani şi şase luni. În baza art. 83 al. 1, C.P., dispune revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa rezultantă a închisorii de un an şi şase luni, suspendată condiţionat pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 344/16.02.2010 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 15.03.2010, care se va executa alături de pedeapsa de doi ani şi şase luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul D***** N****** să execute pedeapsa rezultantă de patru ani închisoare. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Încuviinţează onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, sumă care va fi avansată din fondurile MJLC (avocat Guriţă G.). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
pentru lipsa martorilor din lucrări, termen 21.11.2012.
pentru lipsă de apărare faţă de inculpat, termen 31.10.2012.
pentru lipsa martorilor din lucrări, termen 10.10.2012.
la 20.09.2012 pentru lipsa martorilor din lucrări.
în vederea audierii martorilor din acte, termen 19.07.2012.
Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat în vederea pregătirii apărării, termen 5.07.2012.