S********* H***** 5
Petentrespinge cererea
Amână judecarea cauzei la termenul din 19.04.2012, C1PJ, sala 22, ora 14.00, pentru când petentul are termen în cunoştinţă prin reprezentant şi va depune la dosar: - adeverinţă cu privire la numărul total al membrilor de sindicat la data întrunirii adunării generale pentru a se putea verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 27 din statutul sindicatului; - raportul comisiei de cenzori, potrivit art. 26 din statut, prin care să se confirme situaţia contabilă arătată de petent; - convocatorul adunării generale; - actele contabile actuale, la zi; va face dovada caracterului statutar al adunării generale din 28.03.2012, prevăzut de art. 20 din statutul sindicatului şi se formulează adresă către serviciul arhivă din cadrul instanţei, în vederea înaintării spre ataşare a dosarelor ce privesc acordarea personalităţii juridice a petentului şi modificarea actelor constitutive ale acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.04.2012.