Dosar 8511/90/2012 din 10.10.2012

obligaţie de a face Lg.315/2006


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8511/90/2012
Data dosar:
10.10.2012
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
obligaţie de a face Lg.315/2006
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.05.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 4
  • Soluţionare

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M********* F********* P******. Respinge acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor . Admite în parte cererea principală. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 şi suma efectiv plătită, precum şi la plata ajutorului financiar corespunzător perioadei din anul 2010 în care legea a fost în vigoare, respectiv până la data de 03.07.2010, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* V***** să aloce către unitatea de învăţământ sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul M********* E********* C********** T********** Ş* S******** să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.05.2013.

    Hotarare 764/2013 din 27.05.2013
  • Sedinta din data de 01.04.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 4
  • Amână cauza

    termen pentru a se reveni cu adresă către unitatea şcolară

    Incheiere de sedinta din 01.04.2013
  • Sedinta din data de 18.02.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 4
  • Amână cauza

    Termen pentru a se înainta adresă la Grădiniţa cu PP Ostroveni 2 să comunice înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 18.02.2013
  • Sedinta din data de 21.01.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 4
  • Amână cauza

    termen pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinări

    Incheiere de sedinta din 21.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD