Ş********* M***** N******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Ş********* M***** N****** . În temeiul art. 450 din Codul de Procedură Penală raportat la art. 59 şi urm. C.pen, liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 875/2011 emis în baza Sentinţei penale nr. 722/2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia iar suma de 100 lei onorariul apărător oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.05.2012.
Hotarare 1099/2012 din 30.05.2012Amână pronunţarea la 30 mai 2012.