L***** E**** C*****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1, lit. „a” Cod penal şi art. 320 ind.1 alin. 7 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul L. E. C., la : - 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală”. În baza art. 83 şi 864 cod penal, revocă beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 386/07.02.2011 a Judecătoriei Timişoara, def. prin d.p. nr. 438/01.06.2011 a CA Timişoara, pedeapsă ce se va executa alături de cea aplicată în prezenta cauză, în total 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. 1, lit. „a”, teza a II-a şi „b”, Cod penal. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2012.
Amână cauza la 23.05.2012 pentru a se pune concluzii asupra fondului cauzei.