P******** D* P* L**** J********** G******
RecurentM**** I***** M*****
Intimat InculpatC******** M***** N******
Intimat Parte vătămatădecizia penală nr. 2326 - În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** G****** împotriva Sentinţei penale nr. 1738/F din data de 10 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 8562/236/2012. Casează, în parte, sentinţa penală recurată şi, în fond, rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M**** I***** M***** prin sentinţa penală recurată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Înlătură aplicarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c din Codul penal şi efectele acesteia, reglementate de art. 76 lit. b-e din Codul penal şi, în consecinţă: În temeiul art. 321 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal în ref. la art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 189 alin. 2 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal în ref. la art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 192 alin. 2 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal în ref. la art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 134 din Legea nr. 295/2004 în ref. la art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării. În temeiul art. 135 din Legea nr. 295/2004 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal în ref. la art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz fără drept de o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Codul penal, contopeşte cele cinci pedepse astfel stabilite şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, pe durata căreia interzice acestuia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 74 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În temeiul art. 385 ind. 17 alin. 4 rap. la art. 383 alin. 2 din Codul de procedură penală în ref. la art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 aprilie 2012 şi până la zi. În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2012.
Hotarare 2326/2012 din 03.12.2012Amână promnunţarea la data de 3.12.2012
În temeiul art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 şi 3 din Codul de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului M**** I***** M*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2012.