D******* D* I********** A I************* D* C************ O********* Ş* T******* – S******** T********* S******
Recurent Parte în procesC**** A**
Intimat InculpatRespinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, vizând pe inculpata C**** A**, ca nefondată, În baza art. 1491 alin. 12 raportat la art. 146 alin. 111 Cod procedură penală dispune luarea, faţă de inculpata C**** A**, sub aspectul infracţiunilor de: sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 Cod procedură penală, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 iulie 2012 până la data de 11 august 2012, inclusiv. În temeiul art.1451 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art.145 alin.11 şi 12 Cod procedură penală, inculpata C**** A** se va supune, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la POLIŢIA MUN. CONSTANŢA, unitate de poliţie desemnată de către instanţă cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată; c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi/învinuiţi sau alte persoane implicate şi cu martorii din prezenta cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. În conformitate cu dispoziţiile art. 1451 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 22 şi al. 3 Cod procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii instituite sau a obligaţiilor expres impuse, se va lua faţă de inculpată măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege, după ce în prealabil instanţa va fi informată de către organul de poliţie mai sus menţionat, desemnat cu supravegherea sa, că are sarcina de a verifica periodic respectarea obligaţiilor care îi revin. Măsura dispusă va fi comunicată, conform dispoziţiilor art. 145 alin. 21 Cod procedură penală, poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpata, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpata C**** A**, prezentă la dezbateri, lipsă la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2012, ora 10.30.
Admite cererea de amânare a avocatului Rădăcină Marius. Constată lipsa de procedură şi dispune amânarea judecării cauzei la data de 13 iulie 2012 pentru când se emit mandate de aducere pe numele inculpaţilor cu excepţia inculpatei prezente şi citarea prin afişare la sediul Consiliului Local.