S********* L**** A* S*********** D** Î*********** P************* C********
ReclamantG******** C* P****** P******** N** 2 C********
PârâtA***** C******* M********
ReclamantB******* G*******
ReclamantB******* O***** M******
ReclamantAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 4112 din 22.08.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul civil nr. 8606 /118/2012, în sensul că se va trece corect numele reclamantei Neagu Mariana în loc de Neagu Marian, cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.10.2012.
Admite acţiunea Obligă pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, aşa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învăţământ. Obligă pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, aşa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008 şi a Legii nr.330/2009, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învăţământ. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.08.2012.