D******* A**** P***
ReclamantD******* J**** G*****
PârâtM***** M*******
PârâtAdmis uzucapiunea pentru CF 301268, Săvârşin, dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF.
Hotarare 95/2013 din 31.01.2013Comunicarea raportului de expertiză către toate părţile, pentru a formula eventuale obiecţiuni la acesta. Reclamantul să facă dovada achitării onorariului definitiv expert până la suma de 510 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 31 ianuarie 2013. Dată în şedinţa publică din 13 decembrie 2012.
Acordă termen de judecată pentru a se depune la dosarul cauzei raportul de expertiză. Pune în vedere expertului prevederile art. 208 al. 1 cod procedură civilă, în sensul că, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire urmează să fie alăturată lucrării expertului. Amână judecarea cauzei la 13 decembrie 2012. Dată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2012.
Constată că acţiunea este legal timbrată. Admite cererea reclamantului şi dispune înlocuirea expertului Csurovski Andrei cu expertul Arcereanu Gabriela. Efectuarea unui raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie, având ca obiective; identificarea terenului care a făcut obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare, fila 9 dosar, respectiv imobilul situat în locul numit Oarză (hotar situat între satele Temeşeşti şi Troaş). Stabileşte onorariu expert în sumă de 500 lei, aflat în sarcina reclamantului, care se va depune în termen de 5 zile de la pronunţare. Pune în vedere expertului prevederile art. 208 al. 1 cod procedură civilă, în sensul că, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire urmează să fie alăturată lucrării expertului. Amână judecarea cauzei la 22 noiembrie 2012. Dată în şedinţa publică din 25 octombrie 2012.
Reclamantul să timbreze cererea de chemare în judecată, la valoarea preţului reactualizat din convenţie sau la cea din expertiza de uz notarial. Admite cererea de probaţiune testimonială formulată de reprezentanta reclamantului şi încuviinţează audierea martorilor Hord Alexandru şi Hălmăgean Hăinuţi. Prezentarea martorilor. Aplicarea procedurii prevăzută de art.130 din Legea nr.115/1938. Efectuarea unei adrese către Primăria Săvârşin-stare civilă, să comunice instanţei date privind decesul proprietarilor tabulari Dehelean Ianoş George şi M***** M*******, precum şi date despre eventualii moştenitori ai acestora. Efectuarea unui raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie, având ca obiective; identificarea terenului care a făcut obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare, fila 8 dosar, respectiv imobilul situat în locul numit Oarză (hotar situat între satele Temeşeşti şi Troaş). Numeşte în cauză expertul Csurovski Andrei. Stabileşte onorariu expert în sumă de 500 lei, aflat în sarcina reclamantului, care se va depune în termen de 5 zile de la pronunţare. Pune în vedere expertului prevederile art. 208 al. 1 cod procedură civilă, în sensul că, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire urmează să fie alăturată lucrării expertului. Amână judecarea cauzei la 25 octombrie 2012. Dată în şedinţa publică din 27 septembrie 2012.