T*** I**
Recurent INCULPATÎn baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cpp admite recursul declarat de inculpatul T I împotriva încheierii penale nr.337/PI din data de 25.09.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş secţia penală în dosarul nr.8687/30/2012, încheiere pe care o casează integral. Rejudecând, în baza art.160 ind.8a alin.2 Cpp admite cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul arestat preventiv T I, şi dispune punerea de îndată în libertate provizorie a inculpatului, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.81/31.08.2012 emis de Tribunalul Timiş secţia penală în dosarul nr.8026/30/2012. În baza art.160 ind.8a alin.3 Cpp raportat la art.160 ind.2 alin.3 Cpp pe timpul liberării provizorii inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât în condiţiile stabilite de instanţă. b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia comunei Cenad, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art.160 ind.8a alin.3 Cpp raportat la art.160 ind.2 alin.3 ind.1 Cpp impune inculpatului următoarele obligaţii: să nu se apropie de inculpatul A B G şi să nu comunice cu acesta direct sau indirect; să nu exercite activitatea de poliţist rutierist. În baza art.160 ind.2 alin.3 ind.2 Cpp atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza art.160 ind.8a alin.4 Cpp o copie a dispozitivului prezentei decizii se va trimite administraţiei locului de deţinere şi organului de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază inculpatul liberat provizoriu. În baza art.160 ind.8a alin.4 Cpp raportat la art.160 ind.2 alin.4 Cpp şi art.145 alin.2 ind.1 Cpp, câte o copie certificată de pe prezenta decizie se va comunica inculpatului liberat provizoriu, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. În baza art.192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.10.2012.
Hotarare 1343/2012 din 01.10.2012