P******** D* P* L**** J********** B****
RecurentG****** D********
Intimat InculpatT***** R****
Intimat InculpatDecizia nr.1316: În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d cpp admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz împotriva sentinţei penale nr. 70/21.03.2012 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 872/188/2011. Casează în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatei G****** D******** şi temeiul juridic al obligării acesteia la plata cheltuielilor judiciare, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: În baza art. 260 alin. 1 cp cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 cp şi art. 76 lit. d cp condamnă inculpata G****** D******** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 71 al. 2 cp interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 cp. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 cp. În baza art. 359 cpp atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 cp a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 alin. 5 cp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi b cp. Schimbă temeiul juridic al obligării inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat din art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c cpp în art. 191 alin. 1 cpp Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate Constată că intimaţii inculpaţi au fost asistaţi de apărători desemnaţi din oficiu. În baza art. 192 alin. 3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă