S********* Î************* "***** H***** D***
ReclamantC******* N******* "****** V******* C******
PârâtC******* L**** C******
PârâtP******* L*** C****** - I********* P*********
PârâtAdmite cererea. Dispune completarea considerentelor şi dispozitivului sentinţei civile nr. 4425/02.07.2012, în sensul că va fi menţionat membrul de sindicat Mihăescu M. Cristian Mihai. Definitivă şi executorie. Cu recurs.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Craiova şi Primarul mun. Craiova - Instituţia Primarului, invocată prin întâmpinare, iar în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitate şcolară să calculeze drepturile salariale ale reclamanţilor-membri de sindicat, rezultate din aplicarea legii nr. 221/2008 şi să plătească acestora diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, corespunzător perioadei lucrate şi activităţii lor, în conformitate cu prevederile legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, pentru perioada aprilie -31.12.2009, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii. Definitivă si executorie. Cu recurs.