Dosar 874/265/2011 din 12.09.2012

servitute


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 874/265/2011
Data dosar:
12.09.2012
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
servitute
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 3 - Apel recalificări
  • Soluţionare

    Respinge apelul declarat de C.F., ca neîntemeiat.Admite apelul declarat de pârâtul-reclamant reconvenţional L.G., împotriva sentinţei civile nr. 1431/2012 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 874/265/2011, pe care o modifică în parte, în sensul că:Admite în parte acţiunea principală formulată şi precizată de reclamantul C.F.împotriva pârâtului L.G.Admite acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional L.G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C.F.şi în consecinţă:Respinge cererea privind instituirea servituţii de trecere şi notarea acestei servituţi, ca neîntemeiată.Obligă pe reclamantul-pârât C.F. să-i recunoască pârâtului-reclamant L.G.dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 26089 S-B nr. top 73/2, să predea în posesie suprafaţa şi pe viitor să se abţină de la orice acte de tulburare sau deposedare.Menţine dispoziţiile din hotărârea atacată privind stabilirea liniei de metă dintre imobilul teren proprietatea reclamantului înscris în CF 26223 S-B nr. top 72 şi imobilul teren proprietatea pârâtului înscris în CF 26089 S-B nr. top 73/2 şi nr. top 73/1, conform modului actual de folosinţă şi raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert R.I.Menţine soluţia de respingere ca neîntemeiat şi prematur petitul privind obligaţia de a face şi a lucrărilor evidenţiate.Compensează parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi va obliga pe reclamantul-pârât C**** F**** să plătească pârâtului-reclamant L.G.la suma de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond. Obligă pe apelantul-intimat C.F. să plătească apelantului-intimat L.G. suma de 1261,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.01.2013.

    Hotarare 9/2013 din 25.01.2013
  • Sedinta din data de 18.01.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 3 - Apel recalificări
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 25.01.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2013
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 3 - Recurs
  • Amână cauza

    Termen pentru legala constituire a completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2013
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Apel
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII PENTRU DATA DE 18.01.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2013
  • Sedinta din data de 16.11.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 3 - Recurs
  • Amână cauza

    Termen pentru achitarea diferenţei taxei judiciare de timbru şi pentru studiul întâmpinării.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD