B****** M****
ReclamantA****** E****
ReclamantM****** C******* - M******
ReclamantA***** G*******
PârâtC******* E****
PârâtAdmite excepţia. Anulează cererea ca netimbrată.
În vederea respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare instanţa, în temeiul art. 116 rap. la art. 86 C.p.c., dispune a se comunica reclamanţilor – ataşat citaţiei – duplicatul întâmpinării formulată de pârâtul Piftor Mihai, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acesteia şi pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de aceasta, precum şi cu solicitarea de a depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 2342,97 lei şi timbru judiciar în cuantum de 5, 00 lei, sub sancţiunea anulării cererii, cu menţiunea că au posibilitatea formulării unei cereri de ajutor public judiciar în condiţiile OG nr.51/2008,
Faţă de lipsa de procedură cu pârâţii Piftor Ioan şi Piftor Mihai, instanţa constată necesar amânarea cauzei şi va dispune citarea pârâţilor mai sus arătaţi, la domiciliul din sat Tudor Vladimirescu, com. Avrămeni, jud. Botoşani, cu duplicatul acţiunii şi cu menţiunea de a formula un punct de vedere faţă de cererea reclamanţilor; Se va rectifica şi în sistemul Ecris domiciliul pârâţilor Piftor Ioan şi Piftor Mihai, Se cor cita reclamanţii cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2342,97 lei şi timbru judiciar în cuantum de 5,00 lei, sub sancţiunea anulării cererii,