S* F**** S**
ReclamantV*** D******
PârâtG**** E****
PârâtAdmite excepţia de litispendenţă. Conexează prezentul dosar la dosarul nr. 6056/325/2012 al Judecătoriei Timişoara.
INSTANTA, Ţinând seama de faptul că nu se pot judeca două părţi pentru acelasi obiect, in conformitate cu dispozitiile art. 163 alin. 3 Cod Procedura Civilă, având in vedere faptul că dosarul nr. 6056/325/2012 ar fi identic cu petitul reconventional, va trimite prezentul dosar la completul 5, in vederea discutării exceptiei de litispendenţă, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 28 noiembrie 2012, completul 5, sala 327 termen dat in cunostinţă părtilor, pentru când se va discuta exceptia de litispendenţă a prezentului dosar faţă de dosarul nr. 6056/325/2012. Pronunţată în sedinţă publică azi,15 noiembrie 2012.
INSTANTA, Pune in vedere avocatului reclamantei să timbreze actiunea cu taxa de timbru de 6733 lei si timbru judiciar de 5 lei iar, in cazul in care va formula cerere de reexaminare a incheierii, să faca dovada modului de solutionare a acesteia, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2012 termen dat in cunostinţă părtilor, pentru când reclamanta va timbra actiunea cu taxa de timbru de 6733 lei si timbru judiciar de 5 lei iar, in cazul in care va formula cerere de reexaminare a incheierii, să faca dovada modului de solutionare a acesteia. Pronunţată în sedinţă publică azi,18 octombrie 2012.
Respinge cererea formulată în sensul scutirii plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 6733 lei, formulată de petenta S* F**** S**, cu sediul în Timişoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 10, SAD 3. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 octombrie 2012.
INSTANTA, Apreciază că nu se impune disjungerea petitului reconventional de acţiunea principală; Se va pronunţa in camera de consiliu la data de 17 octombrie 2012 cu privire la cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 18 octombrie 2012 termen dat in cunostinţă părtilor, urmând ca instanta să se pronunţe in camera de consiliu la data de 17 octombrie 2012, cu privire la cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă. Pronunţată în sedinţă publică azi,13 septembrie 2012.
INSTANTA, Pune în vedere avocatului reclamantei să timbreze actiunea cu taxa de timbru de 6733 lei si timbru judiciar de 5 lei, sub sanctiunea anulării actiunii ca netimbrată; In vederea timbrării si pentru lecturarea înscrisurilor depuse la dosar de avocatul reclamantei la termenul de astăzi, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2012 termen dat in cunostinţă părtilor, pentru când reclamanta va timbra actiunea cu taxa de timbru de 6733 lei si timbru judiciar de 5 lei, sub sanctiunea anulării actiunii ca netimbrată si pentru când instanta va lectura acele depuse de avocatul reclamantei la termenul de astazi. Pronunţată în sedinţă publică azi,21 iunie 2012.
INSTANTA, Ia act de cererea formulată de reclamantă urmând se cita pârâta G**** E**** cu un exemplar al cererii formulate de reclamanta, cu un exemplar al acţiunii, cu mentiunea de a formula întâmpinare si de a-şi alege un domiciliu în România unde să-i fie comunicate actele de procedură; Pune in vedere avocatului pârâtei 1 să depună la dosar încă un exemplar al întâmpinării, cererii reconvenţionale si actele depuse odată cu acesta pentru a fi comunicate pârâtei 2, sens în care. DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 21 iunie 2012 termen dat in cunostinţă pârâtei V*** D******, pentru când se vor cita reclamanta cu un exemplar al întâmpinării, cererii reconvenţionale si actelor depuse odată cu acestea, pentru când se va cita pârâta 2 G**** E**** cu cu un exemplar al cererii formulate de reclamanta, cu un exemplar al acţiunii, cu mentiunea de a formula întâmpinare si de a-şi alege un domiciliu în România unde să-i fie comunicate actele de procedură, pentru când avocatul pârâtei 1 va depune la dosar încă un exemplar al întâmpinării, cererii reconvenţionale si actele depuse odată cu acesta pentru a fi comunicate pârâtei 2. Pronunţată în sedinţă publică azi,10 mai 2012.