S* C******* S**
CreditorS* N******* S**
DebitorAmânarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu societatea debitoare. Reluarea procedurii de citare cu societatea debitoare, cu menţiunea pentru agentul procedural de a afişa citaţia pe uşa principală a locuinţei şi nu a clădirii, având în vedere că este indicat şi nr. apartamentului, cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi al înscrisurilor probatoare anexate acesteia, după xerocopierea acestora, cu menţiunea ca, cel târziu până la termenul fixat aveţi obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe sau invoca excepţii în afara celor de ordine publică, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.7 alin.4 din OUG nr.119/2007, precum şi cu un exemplar al înscrisurilor probatoare depuse la dosarul cauzei în şedinţa de azi, de către reprezentanta societăţii creditoare. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei, prin reprezentant. Stabileşte termen de judecată la data de 20 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 septembrie 2012.