S*** F****** S** S*****
DebitorA***** F******
CreditorM******* L**** F******
CreditorAdmite raportul întocmit de administratorul judiciar EUROIAL INSOL SPPRL în calitate de lichidator al debitoarei SC FLORAND SRL SUDIŢI , aflată în procedură de faliment şi în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC FLORAND SRL SUDIŢI şi radierea acesteia din registrul Comerţului. În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 descarcă pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi Dispune ca sentinţa de închidere a procedurii falimentului debitoarei să fie notificată debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, pentru efectuarea menţiunii precum si publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa. Aproba decontul de cheltuieli . Dispune plata către lichidator a sumei de 1920 lei reprezentând onorariu si cheltuieli de procedură din fondul de lichidare . Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pentru expirarea termenului în care se pot formula contestaţii împotriva tabelelor de creanţe şi pentru ca lichidatorul judiciar să depună la dosar dovada publicării acestora în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dispune amânarea cauzei. Acordă termen de control la data de 8 iunie 2012.
Admite cererea formulată de debitorul SC FLORAND SRL SUDIŢI În baza art. 32 alin. 1 din legea privind procedura de insolvenţă Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC FLORAND SRL SUDIŢI În baza art. 34 din Legea 85/2006 numeşte lichidator judiciar provizoriu pe EUROIAL INSOL SPRLcare va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu un onorariu fix de 1200 lei. Face în cauză aplicarea 36, 37 , 40 , 48 şi 63 din Legea nr.85/2006. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în vederea efectuării menţiunii , în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 20.04.2012. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11.05.2012 . Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 25.05.2012 . Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18.05.2012, ora 10 la sediul debitorului şi convoacă creditorii debitorului. În baza art.47 ridică debitorului dreptul de administrare. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidatorul provizoriu . În baza art.4 din Legea nr.85/2006 va dispune deschiderea de către lichidatorul provizoriu a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile de procedură. Fixează termen de judecată la 25.05.2012 Cu recurs în 7 zile de la comunicare.