H***** D******
ReclamantB***** P****
PârâtB***** T*****
PârâtP**** T*****
PârâtH***** I***
PârâtAdmite acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică, azi, data de 02 octombrie 2013.
Hotarare 3349/2013 din 02.10.2013Disjunge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Ancău Ioan Sebastian şi o trimite la registratură în vederea formării unui nou dosar, prin desprinderea de la dosar a filelor 11, 28, 29, 30, 31, 32 şi înlocuirea acestora cu copii xerox, cu termen de judecată la data de 9 octombrie 2013, la acelaşi complet de judecată –C III, având ca obiect, acţiune în constatare, calitatea de reclamant urmând a o avea Ancău Ioan Sebastian iar cea de pârât Herţeg Dumitru. Acordă termen la data de 2 octombrie 2013 pentru când pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să efectueze demersurile necesare pentru a face dovada decesului, cu acte de stare civilă, a fiecărui coproprietar decedat. Pronunţată în şedinţa publică azi 10 iulie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.07.2013Admite în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de numitul Ancău Ioan Sebastian. Cu drept de recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu. Acordă termen la data de 10.07.2013 pentru când pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să efectueze demersurile necesare şi să indice data decesului tuturor coproprietarilor de carte funciară, cu indicarea moştenitorilor acestora în cazul în care există, cu acte de stare civilă pentru fiecare coproprietar şi moştenitor, precum şi adresele acestora, urmând a depune şi precizarea de acţiune despre care a făcut vorbire. Se va cita intervenientul, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 05 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013Admite cererea de amânare, acordă termen la data de 05.06.2013 pentru când se vor cita părţile cu un exemplar al raportului de expertiză şi cu menţiunea ca, în cazul în care vor avea obiecţiuni să le formuleze în scris şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat. Instanţa va pune în discuţia contradictorie a părţilor la termenul următor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Ancău Ioan Sebastian. Părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 24 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Se va reveni cu adresă la d-nul expert Voicu Ion căruia i se va comunica să depună în timp util raportul de expertiză efectuat în cauză întrucât a fost achitat în totalitate decontul expertizei. Se va emite adresă la BJE – Tribunalul Hunedoara că s-a achitat integral decontul lucrării efectuate. Dispune Tribunalul Hunedoara – Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile să achite expertului Voicu Ion decontul lucrării efectuate. Acordă termen la data de 24.04.2013 pentru când instanţa va pune în discuţia contradictorie a părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Ancău Ioan Sebastian şi depusă la dosar la termenul de azi. Părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 13 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să prezinte martorii Ciucean Gheorghe şi Boantă Lenuţa fără citaţie la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii, cu excepţia celor de ordine publică şi să facă dovada lipsei acestora de la acest termen. Se va emite adresă d-lui. expert Voicu Ion, că a fost achitat avansul pentru expertiză. Acordă termen de judecată la data de 13.03.2013, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 06 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 06.02.2013În temeiul art. 186 c.pr.civ., admite proba cu martorii Ciucean Gheorghe şi Boantă Lenuţa pentru reclamant şi pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să prezinte martorii fără citaţie la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii, cu excepţia celor de ordine publică. Admite proba solicitată şi desemnează în calitate de expert pe dl. Voicu Ion, căruia i se va comunica să se prezinte în instanţă pentru a lua act de actele dosarului, pentru a fi audiat în Camera de Consiliu cu privire la termenul de efectuare a expertizei. Stabileşte ca obiective completate cu cele ale instanţei: - identificarea imobilului în litigiu situat în C.F. nr. 3246 Petrila, - măsurarea suprafeţei reale, - propuneri de partajare prin crearea a două loturi - urmând a indica cine foloseşte aceste suprafeţe, iar dacă se impune rectificarea suprafeţei de teren să prezinte raportul avizat de OCPI, având în vedere că nu se cunosc date despre ceilalţi coproprietari de carte funciară. Se va emite adresă BJE Hunedoara se va comunica că a fost numit expert în cauză dl. Voicu Ion. Fixează avans onorariu provizoriu expert în sumă de 300 lei, pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să achite şi să depună chitanţa la dosar. Acordă termen de judecată la data de 06.02.2013, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţa publică azi 09 ianuarie 2013.
Pune în vedere reclamantului prin reprezentantă să efectueze demersurile necesare la Primăria Petrila şi să indice dacă coproprietarii de carte funciară B***** P****, B***** T***** şi Burdea Marioara sunt decedaţi sau nu, în caz contrar ultima adresă cunoscută sau eventualii moştenitori ai acestora. Acordă termen de judecată la data de 09.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică azi 28 noiembrie 2012.