L********** D***** T*****
Recurent CondamnatAdmite recursul declarat de recurentul condamnat, L********** D***** T***** împotriva sentinţei penale nr. 1397/27/06/2012, pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. 8901/225/2012. Casează integral sentinţa penală, în sensul că admite cererea de liberare condiţionată, formulată de recurentul condamnat L********** D***** T*****. Dispune liberarea condiţionată a recurentului condamnat, L********** D***** T*****, din executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 528//2012, pronunţată de Judecătoria Craiova. Dispune punerea de îndată în libertate a recurentului condamnat, L********** D***** T*****, fiul lui Liviu şi Cornelia, născut la data de 09.05.1983 în oraşul Craiova, jud. Dolj, CNP – *********0068, de sub puterea mandatului nr. 570/2012, emis de Judecătoria Craiova, dacă nu este reţinut în altă cauză. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei, reprezentând cota parte din onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei nr. 2423 din 11.07.2012, emisă de Baroul Mehedinţi, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2012, la sediul Tribunalului Mehedinţi