T**** M***** L*****
InculpatT**** M***** L*****
InculpatC***** A******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul T**** M***** L*****, arestat preventiv în cauză şi deţinut în Penitenciarul Aiud la: - 3(trei) ani şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.a,b,c c.pen. cu aplic. art.3201 c.pr.pen. Interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a şi lit.b c.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art.350 c.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului iar în baza art.88 c.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 9.10.2012 şi până la data de 20.11.2012, data pronunţării prezentei sentinţe. Constată că prejudiciul cauzat părţii vătămate C***** A****** a fost recuperat prin restituire. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea fără nici o notificare prealabilă, a probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.191 c.pr.pen. obligă inculpatul la 850 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Alba Iulia în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.11.2012.
În baza art. 3001 alin.1 şi 3 rap. la art. 160 c.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului TITIŞ MARIUS-LUCIAN, deţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.19/10.10.2012, emis de Judecătoria Petroşani. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului. Cu drept de recurs la Trib. Hunedoara în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 6 noiembrie 2012, ora 1330