M**** F******
PetentÎn baza art. 494 si urm. C.pr.pen. corob. cu art. 137 alin. 1 lit. b, c, d C.pen., respinge ca nefondată cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul M F. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe petent la 80 lei cheltuieli judiciare avansate către stat. Cu recurs în 10 zile . Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 octombrie 2012.
Acorda un nou termen de judecată pentru ca petentul să depună la dosar înscrisurile menţionate în încheierea de şedinţă anterioară, precum şi ancheta socială efectuată de Primăria de domiciliu. Amână judecarea cauzei la 16.10.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2012.
Încuviinţează cererea reprezentantei parchetului, şi acorda un nou termen de judecată, pentru a da petentului posibilitatea de a se prezenta spre a face dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat, a despăgubirilor civile stabilite în sarcina sa prin sentinţa penală de condamnare şi pentru a depune relaţii din care să rezulte modul în care şi-a câştigat existenţa, precum şi pentru a face dovada unei bune conduite. Se citează petentul, cu menţiunile de mai sus. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, conform considerentelor. Amână judecarea cauzei la 11.09.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2012.