Dosar 895/265/2012 din 10.04.2012

prestaţie tabulară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 895/265/2012
Data dosar:
10.04.2012
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
prestaţie tabulară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.04.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă şi, în consecinţă: Constată validitatea formală şi materială a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 3 aprilie 1997, numai cu privire la : - terenul în suprafaţă de 6600 mp. identificat prin Titlul de proprietate nr. 75839/21.03.2002, tarla 49, parcela 4, cu privire la care pârâtul D.I.s-a obligat să transmită pârâţilor V.S. şi V.N.dreptul său de proprietate; - terenul în suprafaţă de 6000 mp. înscris în Titlul de proprietate nr. 277255/30.10.2003,tarla 49, parcela 4/1, cu privire la care pârâtul D.V. s-a obligat să transmită aceloraşi pârâţi dreptul său de proprietate şi; în schimbul acestor imobile ( şi a altor terenuri), aceşti pârâţi au achitat un preţ de 24 milioane lei vechi. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare în măsura în care convenţia a fost validată. Respinge ca neîntemeiat petitul de validare antecontract de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1997 şi pentru celelalte terenuri în litigiu, ca şi petitul de validare antecontract încheiat la 21 noiembrie 2012 şi pronunţare hotărâre care să ţină loc de act autentic la acest contract. În baza art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecată a reclamanţilor cu privire la petitul de întabulare în CF drept de proprietate. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2013.

    Hotarare 686/2013 din 02.04.2013
  • Sedinta din data de 05.03.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. ca reclamanţii să se prezinte în instanţă să comunice în mod expres dacă renunţă la petitul de întabulare în CF (aspect învedereat de repretzentantul acestora) sau, să depună la dosar un înscris în acest sens.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2013
  • Sedinta din data de 05.02.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. luare interogatorii şi pt. comunicarea şi studiul raportului de expertiză depus la dosar cu data de 05.02.2013.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2013
  • Sedinta din data de 11.12.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. efectuare raport de expertiză şi luare interogator.

  • Sedinta din data de 13.11.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. efectuarea raportului de expertiză şi pt. luare interogatorii.

  • Sedinta din data de 16.10.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. a se formula cerere de chemare în judecată a succesorilor pârâtului decedat M.I.

  • Sedinta din data de 11.09.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    indicare succesori pt.pârâtul defunct şi cemare a în judecată a acestora

  • Sedinta din data de 12.06.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    chemare în judecată succesori pârâţi decedaţi

Flux dosar


Actualizare GRPD