Dosar 9027/90/2012 din 23.10.2012

obligaţie de a face -ajutor financiar achiziţionare cărţi şa.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9027/90/2012
Data dosar:
23.10.2012
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
obligaţie de a face -ajutor financiar achiziţionare cărţi şa.
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.04.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 2
  • Soluţionare

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul M********* F********* P******. Admite acţiunea. Obligă pârâta unitatea de învăţământ la plata către fiecare dintre reclamanţii membrii de sindicat a sumelor reprezentând diferenţa dintre ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 şi suma efectiv plătită, precum şi la plata ajutorului financiar corespunzător perioadei din anul 2010 în care legea a fost în vigoare, respectiv până la data de 03.07.2010, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea să aloce către unitatea de învăţământ sumele necesare plăţii integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul M********* E********* C********** T********** Ş* S******** să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea sumele necesare plăţii integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul M********* F********* P****** să vireze în bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sumele necesare plăţii integrale a acestui ajutor. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 459/2013 din 09.04.2013
  • Sedinta din data de 26.02.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 9 aprilie 2013 pentru când se va comunicarea reclamantei întâmpinarea

    Incheiere de sedinta din 26.02.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 26 februarie pentru ca reclamanţii să ia cunoştinţă de întâmpinările depuse

    Incheiere de sedinta din 15.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD