Dosar 9028/105/2012 din 29.11.2012

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9028/105/2012
Data dosar:
29.11.2012
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.02.2013 la ora 09:00

    Complet: 6FLMCIV - AP
  • Admite in parte cererea

    Admite in parte acţiunea.Obligă pârâţii unităţi scolare la calculul şi plata către membrii Sindicatului Şcoala Prahovei, semnatari ai tabelelor anexate actiunii, a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate de membrii de sindicat, in conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 31.12.2010, precum şi a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv încasate de membrii de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 şi a Legii nr.330/2009, începând cu data de 01.01.2011 şi până la data de 13.05.2011, sume actualizate in functie de coeficientul de inflatie până la data efectivă a plăţii. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor Consiliul Local al Mun. Ploieşti şi Primarul Mun. Ploieşti să asigureze şi să vireze sumele necesare asigurării finanţării pentru plata sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale mai sus menţionate, ca neîntemeiat.

    Hotarare 406/2013 din 08.02.2013
  • Sedinta din data de 01.02.2013 la ora 09:00

    Complet: 6FLMCIV
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 08.02.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD