N**** N******
ReclamantG***** Ş***** B*******
PârâtC******** L**** T*****
PârâtM********* T*****
PârâtI************ Ş***** J******* G***
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Bumbeşti-Jiu invocată de pârâtul Oraş Bumbeşti-Jiu – prin primar Constantin Bobaru şi respinge acţiunea faţă de acesta. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I************ Ş***** J******* G*** şi Municipiul Tg.Jiu invocată din oficiu de instanţă şi respinge acţiunea faţă de aceştia. Admite acţiunea. Obligă pârâtul Grupul Şcolar Bârseşti la reîncadrarea salarială a reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009 şi Legii 248/2010, având în vedere drepturile salariale cuvenite potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 1984/28.03.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar 1308/95/2011. Obligă pârâtul Grupul Şcolar Bârseşti să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Obligă pârâtul Consiliul Local Tg.Jiu să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale. Obligă pârâta Şcoala Generală nr. 1 Curtişoara (actuală Şcoala Generală Bumbeşti-Jiu) la reîncadrarea salarială a reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009 şi Legii 248/2010, având în vedere drepturile salariale cuvenite potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 2943/14.06.2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar 3162/95/2012. Obligă pârâta Şcoala Generală nr. 1 Curtişoara (actuală Şcoala Generală Bumbeşti-Jiu) să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Obligă pârâtul Consiliul Local Bumbeşti-Jiu să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 19.03.2013 , la Tribunalul Gorj.
Hotarare 2312/2013 din 19.03.2013Termen 19.03.2013 pt. a se emite adresă către paratul angajator.
Incheiere de sedinta din 19.02.2013acordă termen la data de 19.02.2013 pentru când transpune cauza pe rolul pe rolul CMAS02.
Incheiere de sedinta din 17.01.2013Încheiere Camera de Consiliu 16.01.2013. Dispune: Admite cererea de abţinere formulată de preşedintele completului CMAS05.
Incheiere abtinere 5/2013 din 16.01.2013