Ţ***** P********
ReclamantC*** J******** D* P***** D********
PârâtAdmite în parte acţiunea.
Hotarare 1145/2013 din 12.06.2013amâna pronuntarea la 10 iunie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2013Se va emite adresă la pârâtă prin care se va aduce la cunoştinţă că instanţa a apreciat necesară efectuarea unei expertize contabile , că reclamantul a refuzat achitarea onorariului şi în măsura în care sunt de acord cu efectuarea expertizei să achite onorariul stabilit de către instanţă în cuantum de 500 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Se va comunica răspunsul la întâmpinare cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere faţă de acest memoriu.
Incheiere de sedinta din 07.05.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către reclamant şi acordă termen pentru a da posibilitatea acesteia să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Urmează a nu se va mai reveni cu adresă la expert , decât după ce reclamantul va primi relaţiile solicitate de la Comisia de Contestaţii şi la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei Menţine sancţiunea decăderii din probă cu expertiză pentru reclamant în măsura în care apreciază necesar efectuarea expertizei şi nu face dovada achitării onorariului.
Incheiere de sedinta din 26.03.2013Încuviinţează pentru reclamant proba solicitată urmând a se emite adresă la pârâtă să comunice copie de pe întreg dosarul de pensionare . Urmează a nu se va mai reveni cu adresă la expert , decât după ce reclamantul va primi relaţiile solicitate de la Comisia de Contestaţii şi la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei Menţine sancţiunea decăderii din probă cu expertiză pentru reclamant în măsura în care apreciază necesar efectuarea expertizei şi nu face dovada achitării onorariului.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013Pentru administrarea probei cu expertiză contabilă.