Z***** G******
CondamnatIa act de retragerea cererii de întreruperea executării pedepsei. Obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 3280/18.06.2012, se vor avansa din fondurile M.J. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.08.2012, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la data de 07.08.2012 pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală. Se revine cu adresă la SML Argeş în sensul efectuării expertizei medico-legale din care să rezulte următoarele: afecţiunile de care suferă petentul; dacă aceste afecţiuni îl pun sau nu în imposibilitate de a executa imediat pedeapsa privativă de libertate; dacă afecţiunile constatate pot fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P.; care este evoluţia bolilor petentului şi dacă acesta a respectat cu stricteţe recomandările medicale şi tratamentul prescris; care este perioada de timp ce se impune pentru întreruperea executării pedepsei, în cazul în care se consideră că afecţiunile de care suferă acesta necesită tratarea într-o unitate sanitară a Ministerului Sănătăţii. Se emite adresă la Penitenciarul Colibaşi pentru a-i asigura petentului condiţii de transport la SML Argeş, în vederea expertizării. Se citează condamnatul Z***** G******. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 iulie 2012, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Amână judecarea cauzei la 24.07.2012 pentru efectuarea unui raport de expertiză medico-legală. Se emite adresă la SML Argeş în sensul efectuării expertizei medico-legale din care să rezulte următoarele: afecţiunile de care suferă petentul; dacă aceste afecţiuni îl pun sau nu în imposibilitate de a executa imediat pedeapsa privativă de libertate; dacă afecţiunile constatate pot fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P.; care este evoluţia bolilor petentului şi dacă acesta a respectat cu stricteţe recomandările medicale şi tratamentul prescris; care este perioada de timp ce se impune pentru întreruperea executării pedepsei, în cazul în care se consideră că afecţiunile de care suferă acesta necesită tratarea într-o unitate sanitară a Ministerului Sănătăţii. Se emite adresă la Penitenciarul Colibaşi pentru a ni se înainta copie de pe mandatul în a cărui executare se află condamnatul, pentru a se comunica dacă acesta a mai beneficiat sau nu de întreruperea sau amânarea executării pedepsei şi pentru a-i asigura acestuia condiţii de transport la SML Argeş. Se citează condamnatul Z***** G******. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2012, la Tribunalul Argeş secţia penală.