D*** E****
ReclamantT***** M******
PârâtM**** P******
PârâtT***** G*******
PârâtT***** D*****
PârâtAdmite acţiunea. Constată că dreptul părţilor asupra construcţiei casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu patru camere şi grajd din paiantă, acoperit cu carton, s-a stins prin pierirea bunurilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2012.
Amână pronunţarea la 04.12.2012.
Încuviinţează probele cu înscrisuri, interogatoriu şi martori solicitate de către reclamantă, prin apărător. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru pârâta T***** M******. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar lista cu numele şi adresele martorilor, în termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de lege. Pune în vedere pârâţilor T***** M****** şi T***** D*****, să se prezinte la următorul termen în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână cauza şi acordă termen la data de 27.11.2012, pentru când se vor cita pârâţii M**** P******, T***** G*******, Turcu Ioana şi Niţă Marian, cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.10.2012.
Menţine măsurile dispuse la termenul anterior. Amână cauza şi acordă termen la data de 23.10.2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul Niţă Marian, celelalte părţi având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2012.
Încuviinţează cererile de amânare a cauzei formulate de către pârâţii T***** M****** şi T***** G******* pentru lipsă apărare. Amână cauza şi acordă termen la data de 18.09.2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii M**** P****** şi Niţă Marian.