T**** R***** K******** - L* C** A**
Parte civilăT**** R***** K********
Parte civilăC************* G**************
InculpatB**** D**** E*******
Parte civilăT**** I**** M******
Parte civilăCondamna inculpatul CMGD la o pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 4 ani.În temeiul art. 86 indice 3 C.p. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele de existenţă. In temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale privind revocarea suspendării condiţionate, respectiv art. 864 C.p. coroborat cu art. 83 C.p. În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p. coroborat cu art. 998 şi urm. C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 2.687,91 lei cu titlu de daune materiale părţilor civile BC, BDE, TIM; suma de 1215,6 USD (echivalent în lei la data plăţii) părţii civile TIM; suma de 40.000 Euro daune morale (echivalent în lei la data plăţii) părţii civile BC, suma de 40.000 Euro daune morale (echivalent în lei la data plăţii) părţii civile BDE, suma de 40.000 Euro daune morale (echivalent în lei la data plăţii) părţii civile TIM, suma de 20.000 Euro (echivalent în lei la data plăţii) părţii civile TRK. În temeiul art. 193 alin. 1, 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 5637,12 lei cheltuieli judiciare constând în onorariile avocaţiale achitate în faza de urmărire penală şi la plata sumei de 3273,60 lei constând în onorariile avocaţiale achitate în faza de judecată. Constată că în cauză are calitatea de asigurator SC BAV SA, în prezent sub noua denumire SC OVIG.În temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat, părţile civile şi de la comunicare pentru asigurator.
AP:14 mai 2012.