D***** ( B******** I****
InculpatCondamnă pe inculpata D.I., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de prostituţie, prevăzută de art. 328 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni şi atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 al. 1 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Conform dispoziţiilor art. 118 lit. a Cod penal, confiscă în folosul statului suma de 620 lei şi obligă inculpata la plata acestei sume. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpata la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 200 lei. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.03.2012.
La data de 07.03.2012, ora 14:00.