Dosar 942/182/2012 din 26.01.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 942/182/2012
Data dosar:
26.01.2012
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2012 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul P.C.R., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 700 lei, din care 240 lei reprezintă costul actului medico-legal şi 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. I.N. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.03.2012.

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Amână cauza

    La data de 07.03.2012, ora 14:00.

Flux dosar


Actualizare GRPD