B****** C*********
InculpatM**** F***** z** "******
InculpatM**** N***
InculpatM**** S****** z** "*******
InculpatL*** I*** C******
InculpatRespinge propunerea de prelungire a arestării preventive faţă de inculpatul B****** C*********, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin.3 din din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41-42 C.p., de art. 23 alin.1 lit. a, b şi c din Legea nr. 656/2002 ( în prezent art. 29 alin. 1 lit. a, b şi c din L. 656/2002, republicată), de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 C.p., cu aplicarea art. 33 – 34 C.p. În baza art.139 alin.1 şi 3 ind.5 Cpp, rap la art.136 alin.1 lit.c Cpp şi art.145 ind.1 C.p.p. rap la art.145 C.p.p. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul B****** C********* prin încheierea nr. 50/02.11.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.9464/101/2012 cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dată la care inculpatul B****** C********* va fi pus în libertate dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 145 ind. 1 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 145 alin. 1 ind. 1 şi alin. 1 ind. 2 C.p.p. Dispune ca pe durata măsurii preventive inculpatul B****** C********* să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea : din cadrul Poliţiei Drobeta Turnu Severin conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat - să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi cercetaţi în cauză sau de martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele. Atrage atenţia inculpatului B****** C********* asupra disp. art. 145 alin. 3 C.p.p. respectiv asupra faptului că în caz de încălcare cu rea - credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, această măsură va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Copia minutei şi a încheierii se comunică potrivit art. 145 alin. 2 ind. 1 C.p.p. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.12.2012, ora 13,45 la sediul Tribunalului Mehedinţi.
CAMERA DE CONSILIU Admite în parte propunerea formulată de DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinţi Mehedinţi privind pe inculpaţii B****** C*********, Mihai Florin zis”Murgu”, şi L*** I*** C****** deţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Mehedinţi. În baza art. 155-159 cpp Dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului B****** C********* , pe o durată de 30 zile, începând cu data de 02.12.2012 până la data de 31.12.2012 inclusiv. Respinge propunerea ce priveşte pe inculpaţii MIHAI FLORIN ZIS,,MURGU”- şi L*** I*** C******- . Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, formulată de apărătorii inculpaţilor . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru cei lipsă şi de la pronunţare pentru cei prezenţi.Pronunţată în şedinţă publică azi 28.11.2012, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
În baza art. 149 indice 1 alin. 9 C.P.P., Admite propunerea formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi împotriva inculpaţilor: B****** C*********, MIHAI FLORIN ZIS MURGU, M**** N***, MIHAI STELICĂ zis ŢELINĂ şi L*** I*** C******. În baza art.149 indice 1 alin. 10 şi 11 C.P.P., rap. la art.148 alin.1 lit. f CPP. Dispune arestarea preventivă a inc. B****** C*********, cu ultimul domiciliu în Dr. Tr. Severin, B-dul T. Vladimirescu nr.56, jud. Mehedinţi, MIHAI FLORIN ZIS MURGU, cu domiciliul în Strehaia, str. Pătraşcu cel Bun nr.11, judeţul Mehedinţi, M**** N***, cu domiciliul în Strehaia, str. Pătraşcu cel Bun nr.11, judeţul Mehedinţi, MIHAI STELICĂ zis ŢELINĂ, cu domiciliul în Strehaia, strada Pătraşcu cel Bun nr.11, judeţul Mehedinţi; L*** I*** C******, cu ultimul domiciliu în Fierbinţi Târg, judeţul Ialomiţa; fiecare pentru o durată de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele acestor inculpaţi, cercetaţi penal pentru infracţiunile prev. de art. 7 cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art.9 lit.c şi alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41-42 c.p şi art.29 pct.1 lit.a,b şi c din Legea nr.656/2002, toate cu aplic. art. 33-34 cp. Respinge propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpaţii ŞUTOI VICTOR şi MAN GHEORGHE DĂNUŢ, propunere formulată de DIICOT Biroul Teritorial Mehedinţi. În baza art. 146 alin. 11 indice 1 cpp, rap. la art. 145indice 1 cpp Dispune luarea faţă de aceşti inculpaţi ŞUTOI VICTOR, cu ultimul domiciliu în Dr. Tr. Severin, B-dul Mihai Viteazu nr.6, bloc TV1, scara 3, etaj 2, apartament 7, judeţul Mehedinţi, şi MAN GHEORGHE DĂNUŢ, cu domiciliul în Negreşti Oaş, strada Salcâmului nr.9, judeţul Satu Mare, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pentru fiecare pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 02.11.2012 până la data de 30.11.2012 inclusiv. În baza art. 145 indice 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1 indice 1 şi alin. 1 indice 2 cpp Dispune ca pe durata acestei măsuri inc. ŞUTOI VICTOR şi MAN GHEORGHE DĂNUŢ, să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea din cadrul Poliţie Dr. Tr. Severin, judeţul Mehedinţi în ce priveşte pe inc. Şutoi Victor şi la Postul de Poliţie Negreşti Oaş referitor la inc. Man Gheorghe Dănuţ, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; - să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; Atrage atenţia inculpaţilor Şutoi Victor şi Man Gheorghe Dănuţ, asupra disp. art. 145 alin. 3 cpp respectiv asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, această măsură va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cu recurs, în 24 de ore, de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2012, ora 1,00 la sediul Tribunalului Mehedinţi.