M**** V******* D**
InculpatJ**** A******** S*****
InculpatM**** I***
Parte responsabilă civilmenteM**** A*******
Parte responsabilă civilmenteJ**** G*******
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art.196 C.pr.pen. raportat la art.195 C.pr.pen., înlătură omisiunea vădită strecurată în minuta sentinţei penale nr.2587/18.09.2012 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 9469/325/2012 al Judecătoriei Timişoara în sensul că, în temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 375 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş, conform delegaţiei nr. 0007903 eliberată de către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28.09.2012.
În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b), c), alin 21 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod Penal, şi cu aplicarea art 3201 al 7 din C.pr.pen, astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010 condamnă inculpatul minor M.V.D.judecat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 2 (doi ) ani şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravată. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit b ) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.110 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.1101 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art 88 C.pen deduce din pedeapsa rezultantă reţinerea din data de 08.12.2010. În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b), c), alin 21 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod Penal, şi cu aplicarea art 3201 al 7 din C.pr.pen, astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010 condamnă inculpatul minor J.A.S. judecat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 2 (doi ) ani şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravată. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit b ) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.110 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.1101C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 şi art 346 C.p.p., constată că partea vătămată Seicean Alexandru nu are pretenţii civile în cauză. În temeiul art.118 al 1 lit e C.pen. dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 20 lei, din total de 40 lei sustraşi de la partea vătămată şi nerecuperaţi. Dispune restituirea către partea vătămată Seicean Alexandru a înscrisurilor aflate la fila 40 dosar urmărire penală, în plic sigilat. În temeiul art. 191 alin. 2 C. proc. pen., obligă fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică din data de 18.09.2012.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 18.09.2012.
Admite cererea de amânare formulată în cauză de apărătorul ales al inculpatului M**** V******* D**, avocat Şteţ Aurica în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2012. dată pentru când inculpaţii Malak Valentin –Dan şi Jecan Alexanmdru Sergiu au termen în cunoştinţă. Se va cita partea vătămată Seicean Alexandru cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză. Pronunţată în şedinţa publică din 16.07.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 16.07.2012. dată pentru când inculpaţii Malak Valentin –Dan şi Jecan Alexanmdru Sergiu au termen în cunoştinţă. Se va cita partea vătămată Seicean Alexandru cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză. Se emite adresă la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş în vederea întocmirii referatului de evaluare cu privire la cei doi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică din 28.05.2012.