R***** I*****
CercetatÎn baza articolelor 107 şi 112 aliniatul 1 din Legea nr. 302/20004, republicată ADMITE cererea de executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. szv.1298/2011 de către Tribunalul Judeţean Hajdu-Bihar, Secţia de Executare a Pedepselor, privind pe persoana solicitată R***** I*****, şi dispune amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecăţii în dosarul penal nr. 11148/111/2011 al Tribunalului Bihor, sau până la executarea pedepsei. Constată că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii. În baza dispoziţiilor articolului 103 aliniatul 11 din Legea nr. 302/20004, republicată dispune arestarea persoanei solicitate R***** I***** pe o durată de 30 zile, în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, sens în care conform prevederilor articolului 103 aliniatul 13 din Legea nr. 302/20004, republicată va emite mandat de arestare, ce va fi pus în executare, potrivit dispoziţiilor articolului 107 aliniatul 3 din Legea nr. 302/20004, republicată, la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată. Conform prevederilor articolului 152 Cod procedură penală, administraţia locului de deţinere va primi şi reţine persoana solicitată la Arestul I.P.J. Bihor, pe o durată de 30 zile, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare maghiare. Conform articolului 111 aliniatul 1 din Legea nr. 302/20004, republicată, fixează termen pentru predare în 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată. Suma de 320 lei, onorariu pentru avocat din oficiu Neaga Simona, conform delegaţiei nr. 1403 din 24.02.2012 de, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.