A******** C****** C*** K****
ReclamantB*** M****
PârâtÎn temeiul disp.art.271 C.pr.civ. ia act şi consfinţeşte învoiala părţilor astfel cum a fost înfăţişată conform înscrisului ”Tranzacţie” ce alcătuieşte dispozitivul prezentei hotărâri. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.07.2012.
Admite cererea de amânare formulată de pârâtă, prin reprezentant convenţional pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la 25.07.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2012
Încuviinţează reclamantei, prin apărător, proba cu proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, respectiv testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, iar pârâtei, prin apărător, în contra probă aceleaşi categorii de probe. Reţine în sarcina reclamantei, prin apărător, obligaţia de a depune la dosar dovada existenţei în proprietate a bunurilor indicate în cererea introductivă, sub sancţiunea prev. de art. 1551 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant legal Novac Gabriela Sanda, să răspundă în scris la interogatoriu, în caz contrar urmând a fi făcută aplicarea disp. art. 225 C. pr. civ. Citează pârâta, prin agent procedural, cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea prev. de art. 225 C. pr. civ. Reţine obligaţia sumată de reclamantă, prin apărător, de a asigura prezenţa martorului propus în vederea audierii. Citează martorul propus de pârâtă, Anghelescu Ion, la adresa indicată în nota de probatoriu prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 11.06.2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2012
Admite cererea de amânare formulată de pârâtă, în vederea angajării unui apărător. Atrage atenţia pârâtei cu privire la obligaţia ce decurge din disp. art. 723 C.pr.civ., exercitarea drepturilor procesuale cu rea credinţă putând fi sancţionată cu amendă judiciară. Reia procedura de citare cu pârâta prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 28.05.2012. Cu cale de atac odată cu fodnul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2012
Citează pârâta, prin agent procedural, cu copie a cererii introductive şi înscrisurilor ataşate. Amână judecarea cauzei la 21.05.2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2012