B***** D****** V******
IntimatB***** D****** V****** C* D***** F***
IntimatB***** D******* C*****
IntimatCondamnă pe inculpata B.D. V. la pedeapsa de: - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.305 al.1 lit.c cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 al.1 lit. d cod penal. În baza art. 81 Cod penal şi art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri Potrivit art. 359 Cod procedură penală se vor face cunoscute inculpatei, dispoziţiile art. 305 alin 5 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile în care aceasta comite din nou infracţiunea de abandon de familie înăuntrul termenului de încercare. Potrivit art. 71 cod penal, aplică pedepsele accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. „a” (Teza II ) şi lit. „b” Cod penal, a căror executare se suspendă pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpata să achite în favoarea statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în cadrul cărora sunt cuprinse şi cheltuielile din faza urmăririi penale.
Amână cauza pentru citarea inculpatei cu mandat de aducere.
Acordat termen la cererea părţilor pentru împăcare.