V***** G*******
InculpatÎnch.141: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 159 C. Pr. Pen. raportat la art. 155, 156 C. pr. pen. dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului V***** G******* dispusă prin încheierea nr.129/25.07.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 8668/118/2012, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 23.08.2012 până la data de 21.09.2012 inclusiv. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, în favoarea av.Cojocaru Monica Lucia. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.08.2012.