D***** -********* T********* S******
RecurentT****** C**** V*****
Intimat InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul T****** C**** V*****, privind modificarea controlului judiciar instituit asupra sa. În temeiul art. 139 alin. 1 rap. la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, înlocuieşte măsura obligării de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Suceava, prev. de art. 145 Cod procedură penală luată prin decizia penală nr.1296 din data de 29.12.2011 a Curţii de Apel Suceava faţă de inculpatul T****** C**** V*****, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 Cod procedură penală. În temeiul art. 1451 rap. la art. 145 alin.11 Cod procedură penală, inculpatul T****** C**** V***** se va supune, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României. b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia oraşului Siret, jud.Suceava, desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat; d) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În temeiul art. 1451 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art.145 alin.22 şi alin. 3 Cod procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credinţă atât a obligaţiilor menţionate expres cât şi a măsurii aplicate sau a obligaţiilor impuse a fi respectate de către inculpat, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege, după ce în prealabil va fi informată de către organele de poliţie mai sus-menţionate, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligaţiilor ce îi revin. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 1451 rap. la art. 145 al. 21 Cod procedură penală, poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin, urmând ca după rămânerea definitivă a prezentei încheieri să se înainteze copia acesteia, cu menţiunile corespunzătoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 august 2012, ora 15:20.