C*** C******* I***
Recurent InculpatS**** C*********
Intimat Parte civilăCondamnă pe inculpatul C.C.I.: la pedeapsa de: - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 al.1 şi 3 cod penal săvârşite în dauna părţii vătămate S. C. În temeiul art.81 şi 82 cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni care constituie termen de încercare începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 359 cod procedură penală, se vor face cunoscut inculpatului prevederile art. 83 cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în situaţia comiterii unei noi infracţiuni în perioada termenului de încercare . Potrivit art. 71 Cod penal, se aplică pedepsele accesorii menţionate la art. 64 al. 1 lit.”a” ( teza II ), şi lit. „b” cod penal a căror executare se suspendă în perioada termenului de încercare . În baza art.14 şi 346 cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de către partea vătămată şi obligă inculpatul să îi plătească acesteia suma de 3400 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii. În baza art.189 cod procedură penală onorariu apărător oficiu în suma de 200 lei va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Potrivit art. 191 al.1 cod procedură penală, obligă inculpatul să achite în favoarea statului suma de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse onorariu avocat oficiu şi cheltuielile din faza urmăririi penale .
Acordat termen pentru lipsă martori.
Acordat termen pentru audierea martorilor lipsă.
Acordat termen pentru lipsa inculpatului.