B******* C******* R*****
InculpatM*** S****
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin 1,4-209 alin. 1 lit. g,i c.pen cu aplic. art. 3201 alin. 7 c.pr.pen condamnă inculpatul Breazdău Cristian la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic art 3201 alin 7 c.pr.pen condamnă inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b c.pen. contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art 81 c.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art 82 c.pen În baza art 83 c.pen atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare va impune revocarea suspendării condiţionate. În baza art 71 c.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a şi lit b c.pen . În baza art 71 alin 5 c.pen dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată M*** S**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art 191 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 1450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2012
amână pronunţarea la data de 25 iunie 2012.
amână pronunţarea la data de 22 iunie 2012.
amână cauza la data de 14 iunie - pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja apărător ales.