S******* S******* G**** S*****
PetentS********* N******** N*************** S***
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Irevocabilă.Pronuntată în sedinţă publică, azi, 28.01.2013.
Hotarare 527/2013 din 04.02.2013Având in vedere existenţa dosarului nr. 9663/2/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, disp. art. 164 cpciv. şi disp. art. 96/2 din HCSM nr. 387/2005 în sensul că dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri pendinte în acelaşi timp, formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile aflate pe rol la momentul constatării vor fi judecate de către primul complet învestit, chiar dacă partea a renunţat la judecarea cererii aflate pe rolul acestui complet sau cererea a fost anulată ca netimbrată ori ca nesemnată, Curtea va dispune trimiterea dosarului la C8 recurs cu termen azi 28.01.2012, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013Revenirea cu adresă către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru înaintarea documentaţiei care a stat la baza Deciziei nr. 4475/C4/2095, 5103, 5135/6.12.2012. Amână cauza şi acordă termen la data de 28 ianuarie 2013, Completul 2 Recurs, ora 9:oo, sala E01 – Vasile Lascăr, în cunoştinţa părţilor.