Ţ*** D******
Recurent CondamnatÎn temeiul art. 195, art. 196 C.proc.pen. Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta sentinţei penale nr. 1887/12.06.2012 pronunţată în dosarul nr. 9736/215/2012 al Judecătoriei Craiova, în sensul completării acestora astfel: „În baza art. 36 al. 3 CP Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 12 iulie 2007 la 04.08.2007 şi perioada deja executată de la data de 20.06.2011 la zi şi menţine starea de arest." Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.06.2012.
În baza art. 449 alin. 1 lit. a C.proc.pen., Admite cererea de contopire formulată de condamnatul Ţ*** D******, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 48 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 2973/08.09.2011 a ICCJ, în pedepsele componente astfel: - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; - pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 70 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente astfel: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 70 alin. 1, 2 şi 3 din OUG nr. 105/2001; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 288 alin. 1 C.pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. 1 C.pen. În baza art. 36 al.2 CP: Contopeşte pedepsele astfel repuse în individualitatea lor, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare. Condamnata va executa pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 36 al. 3 CP Deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată de la data de 20.06.2011 la zi şi menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterioare. Anulează mandatele de executare anterioare şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător. În temeiul art. 193 alin. 2 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în contul Baroului de Avocaţi Dolj. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.06.2012.
Amana pronuntarea la 12.06.2012.
Amana cauza in vederea atasarii sentinţelor penale.