R****** L**********
InculpatG**** C*****************
InculpatI. În temeiul art. 260 alin 1 cp cu aplic art 320 ind 1 Cpp , art 74 lit a Cp şi art 76 lit e Cp condamnă pe inculpatul RÂPÂIALĂ LĂCRĂMIOARA, fiica lui Neculai şi Verginia, ns la 21.03.1968 în mun Bacău, cu domiciliul în com Secuieni jud Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. II. În temeiul art. 260 alin 1 cp cu aplic art 320 ind 1 Cpp , art 74 lit a Cp şi art 76 lit e Cp condamnă pe inculpatul GROSU CONSTANTIN CIPRIAN, fiica lui Ioan şi Elena , ns la 29.12.1974 în mun Bacău, cu domiciliul în com Odobeşti jud Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 2 ani şi 2 luni pentru fiecare inculpat. Atrage atenţia inculpaţilor asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii. În temeiul art.191 al.2 C.p.p. obligă inculpaţii să plătească fiecare câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 31.01.2013.
Hotarare 140/2013 din 31.01.2013Amână cauza la data de 31.01.2013 faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpaţilor.
PENTRU PREGATIREA APARARII T 13.12.2012
Admite declaraţia de abţinere
Trimite cauza la completul imediat următor în vederea soluţionării cererii de abţinere.