D******* G******* A F********* P****** S******
ReclamantS* D*** C******** S** F********
PârâtO****** R********** C********* D* P* L**** T********* S******
PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 245/2013 din 04.02.2013revenire cu adresă către reclamanta
Revine cu adresă către D******* G******* A F********* P****** S****** în sensul f. 52 dosar, cu precizarea că apărătorul pârâtei S* D*** C******** S** F******** a depus la dosar sentinţa civilă nr. 11817/9 noiembrie 2011 a Judecătoriei Ploieşti prin care a făcut dovada că procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor au fost anulate, astfel că acesta consideră că pârâta nu mai are nicio datorie la stat.
TERMEN LA 10.12.2012.
Instanţa apreciază necesar amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.
la 01.10.2012 urmând a se efectua adrese către ORC Suceava să înainteze la dosar rezoluţia 505735/2012 şi documentele care au stat la baza adoptării acesteia; precum şi către DGFP Suceava să precizeze în ce constă suma de 5.900 lei şi să facă dovada provenienţei acesteia.