Dosar 9804/3/2012 din 28.03.2012

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9804/3/2012
Data dosar:
28.03.2012
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Admite cererea

    Aprobă raportul final. În temeiul art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei deschisă faţă de debitoarea SAPTAMANA FINANCIARA SRL. Descarcă pe lichidatorul V* I********* S*** de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. Dispune radierea debitoarei SAPTAMANA FINANCIARA SRL din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Notifică Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.F.P. Bucureşti cu privire la prezenta sentinţă, pentru efectuarea menţiunii. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată azi 23.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 858/2021 din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării contestaţiie afaltă pe rolul instanţei

    Incheiere de sedinta din 17.11.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, pentru a se convoca adunarea creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a raportului final de activitate

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020
  • Sedinta din data de 19.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 19.05.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020, instanţa va dispune amânarea dosarelor aflate pe rol, cu excepţia cauzelor urgente

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    penrtu continuarea procedurii în vederea lichidării şi pentru întocmirea raportului final

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, pentru distribuirea sumelor şi finalizarea procedurii de reintegrare în muncă a fostei salariate, d-na Gavriloff Tamara

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 15.01.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018
  • Sedinta din data de 08.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 08.05.2018
  • Sedinta din data de 14.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 14.11.2017
  • Sedinta din data de 20.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 20.06.2017
  • Sedinta din data de 21.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 21.03.2017
  • Sedinta din data de 01.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 01.11.2016
  • Sedinta din data de 07.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 07.06.2016
  • Sedinta din data de 05.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 05.04.2016
  • Sedinta din data de 15.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 15.12.2015
  • Sedinta din data de 27.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru soluţionarea contestaţiilor

    Incheiere de sedinta din 27.10.2015
  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 9:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor

    Incheiere de sedinta din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 04.11.2014 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 04.11.2014
  • Sedinta din data de 27.05.2014 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2014
  • Sedinta din data de 25.02.2014 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 25.02.2014
  • Sedinta din data de 22.10.2013 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 22.10.2013
  • Sedinta din data de 28.05.2013 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 28.05.2013
  • Sedinta din data de 12.03.2013 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 12.03.2013
  • Sedinta din data de 20.11.2012 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    Pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 26.06.2012 la ora 13:00

    Complet: C12
  • Încheiere

    Pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 03.04.2012 la ora 13:00

    Complet: Camera de Consiliu C12
  • Admite cererea

    Admite cererea debitoarei S* S******** F********* S** – CUI 17217943. Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de creditoarea SC ANTENA TV GROUP SA. Dispune intrarea societăţii debitoare în faliment prin procedura simplificată a insolvenţei şi dizolvarea societăţii. Ridică debitoarei dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Pune în vedere debitoarei următoarele obligaţii: - să deschidă un cont la o unitate bancară, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar; - să predea gestiunea averii către lichidatorul desemnat, în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii; - să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la intrarea în faliment, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu excepţia celor prevăzute de lit.e) şi i) ale art.28 alin.1 ; Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Stabileşte următoarele termene limită: 1. termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei – 10 zile de la notificare; 2. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 15.05.2012; 3. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 29.05.2012; 4. termenul de definitivare a tabelului creanţelor - 06.06.2012. Stabileşte data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la 04.06.2012. Desemnează lichidator pe V.F INSOLVENŢĂ SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, cu o remuneraţie lunară de 2 500 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei. Pune în vedere lichidatorului îndeplinirea următoarelor activităţi: - să îndeplinească formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi; - să procedeze la sigilarea bunurilor din averea debitoarei; - să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit.c) şi art.35 din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în temeiul art.37 din lege să trimită o notificare similară şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege; - să convoace, în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, adunarea generală a asociaţilor pentru desemnarea administratorului special; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către debitoare; - să înştiinţeze toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi cu privire la dispoziţia tribunalului de a nu dispune de conturile debitoarei fără un ordin în acest sens al judecătorului sindic sau al lichidatorului; - să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul de activitate prevăzut la art. 59 alin.1 din lege. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data 26.06.2012. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.04.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD