S* F**** S*** S****** - P*** R*********** I*** D******* V*****
CreditorS*** P******* S***** C********
DebitorAdmite cererea de emitere a unei somaţii de plată formulată de creditoarea S.C. Facos S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. Palistan S.R.L.. Somează debitoarea la plata către creditoare a sumei de 806,81 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate până la a 30-a zi de la emiterii facturii şi 1% pe zi de întârziere, calculate după a 30-a de întârziere şi până la plata efectivă a debitului, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii. Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor judiciare în cuantum de 42 lei. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2013.
Hotarare 2360/2013 din 03.04.2013Se va cita debitoarea, cu duplicatul acţiunii, de la sediul indicat în adresa de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, respectiv: com. Comăneşti, str. Gârlei nr. 2, bl. 2, sc. A, et.2, ap.10, jud. Bacău. Amână cauza la data de 03.04.2013, pentru când se va cita debitoarea de la sediul indicat la termenul de astăzi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2013.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013Rectifică citativul în sensul că societatea S.C. Palistan SRL Comăneşti, are calitate de debitoare şi nu de intimată. Se va emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a ne comunica sediul şi starea actuală a societăţii debitoare. Amână cauza la data de 06.03.2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu debitoarea, creditoarea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2013.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013